Deschiderea FabLab-ului din cadrul Școlii Model IPLT „Mihail Ceachir” marchează finalul inaugurărilor din acest an în cadrul proiectului „Școlile Model”
Chișinău, 2 decemrbie 2025 — Fundația pentru Dezvoltare anunță deschiderea oficială a FabLab-ului din cadrul Școlii Model IPLT „Mihail Ceachir” din or. Ceadîr-Lunga, ultimul laborator de fabricație digitală inaugurat în acest an în cadrul proiectului „Școlile Model”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, și ai Centrului Național de Inovare și Dezvoltare a Educației „Clasa Viitorului”, delegați ai Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), cadre didactice și elevi ai școlii.
Acest FabLab este al cincilea inaugurat până acum dintre cele opt planificate, reprezentând un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale și în pregătirea unei noi generații de elevi cu competențe digitale avansate.
Laboratorul a fost dotat cu echipamente precum imprimante 3D, seturi de robotică, tăietoare laser și plăci programabile. Acestea vor permite celor peste 400 de elevi ai liceului să experimenteze, să creeze și să își dezvolte abilitățile tehnologice într-un mediu modern și interactiv. Prin aceste facilități, FabLab-ul devine un spațiu în care tinerii pot îmbina creativitatea cu inovația, pregătindu-se pentru profesiile viitorului.
„Deschiderea acestui FabLab marchează un moment important atât pentru școală, cât și pentru comunitate. Investind în tehnologii și în dezvoltarea competențelor digitale, investim direct în viitorul copiilor. Ne bucurăm să vedem cum Școlile Model devin spații care inspiră, motivează și oferă șanse reale elevilor din toate regiunile țării.” a declarat Gabriela Ojog, directoarea executivă a Fundației pentru Dezvoltare
Prin proiectul „Școlile Model”, Fundația pentru Dezvoltare își propune să ofere elevilor oportunități educaționale comparabile cu cele din spațiul european. Infrastructura modernizată, împreună cu accesul la resurse tehnologice, transformă școlile participante în exemple de bune practici pentru întreaga.















