Fundația pentru Dezvoltare anunță concurs pentru selectarea unui consultant

Fundația pentru Dezvoltare anunță concurs pentru selectarea unui consultant

I. Context

Fundația pentru Dezvoltare implementează în perioada 2014-2018 proiectul „Creşterea performanţei sistemului educaţional prin implementarea analizei impactului de reglementare şi participare responsabilă a OSC în domeniul educaţiei”, în cadrul proiectului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” (MPSCS), finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID.)

 

Achizițiile publice este unul din cele mai sensibile domenii  la factorul de corupție. Totodată reprezintă un element cheie în asigurarea calității managementului eficient la nivel de instituție, deoarece transparența, eficiența și calitatea achizițiilor publice din acest sector au importanță critică nu doar ca factor economic prin investirea în infrastructură, dar și prin prisma sănătății și bunăstării elevilor. Din aceste considerente este critic ca achizițiile în acest domeniu  să fie maximum transparente și monitorizate în permanență pentru a asigura standarde de calitate.

Unul din obiectivele proiectului constă în dezvoltarea unui program de consolidare a capacităților managerilor instituțiilor de învățămînt din țară și a reprezentanților autorităților locale de specialitate în domeniul învățămîntului, în aplicarea corectă a prevederilor normative și procedurale privind realizarea achizițiilor publice.

 

II. Persoana fizică sau juridică contractată va avea următoarele responsabilități:

  • Dezvoltarea conținutului unui Modul de Instruire pentru managerii instituțiilor de învățămînt din țară și reprezentanții autorităților locale de specialitate în domeniul învățămîntului, în aplicarea corectă a prevederilor normative și procedurale privind realizarea achizițiilor publice;
  • Cîteva puncte importante din conținutul tematic al moduluiDomeniile de aplicare; corectitudinea inițierii și desfășurării procedurilor de achiziţii publice; Tipuri de proceduri; Planificarea achiziţiilor publice; Documentaţia de atribuire; Anunţuri şi termene. Publicitatea și accesul potențialilor ofertanți la documentele de licitație; Criterii de calificare şi selecţie; Criterii de evaluare. Evaluarea ofertelor; Achiziţii publice prin mijloace electronice; Soluţionarea disputelor și procedura de contestare; Derularea contractului de achiziţie publică; bunele practici de gestiune și optimizare a proceselor existente; prezentate studiilor de caz / exemplelor de gestionare corectă / incorectă a procedurilor de achiziții la nivel de instituție.
  • Pregătirea materialelor /suportului de curs necesar pentru buna desfășurare a atelierelor de instruire conform caietului de sarcini;
  • Livrarea în termen a produselor conform caietului de sarcini;
  • Livrarea sesiunilor de instruire (3 ateliere regionale a câte o zi). Atelierele vor avea loc pe parcursul lunilor aprilie și mai 2017 în 3 regiuni diferite ale R. Moldova.

 

III. Profilul candidatelor/candidaților:

  • Studii superioare în următoarele domenii: Drept, Administrare/Management, Economie, Contabilitate sau alte domenii relevante.
  • Experiență profesională de minim 2 ani, cu responsabilitate în creștere, în domenii relevante care au solicitat elaborare de produse analitice, rapoarte, suporturi de curs în domeniul achizițiilor publice, în sectorul public sau neguvernamental. Experiență de livrare a seminarelor de instruire, training-urilor;
  • Cunoștințe avansate în domeniul achizițiilor publice, cunoașterea și înțelegerea cadrului  normativ ce reglementează domeniul achizițiilor publice, în special cele din sectorul educațional. Va constitui un avantaj cunoașterea domeniului de management financiar în educație și monitorizarea proceselor de achiziții publice în educație. Obligatoriu: cunoașterea excelentă a limbii Române și cunoașterea la nivel avansat a limbii Ruse.

 

IV. Criteriile de selecție:

  • Oferta tehnică pentru prestarea serviciilor de instruire solicitate, care trebuie să includă: experiența persoanei fizice/juridice care aplică (portofoliul ultimelor instruiri livrate (pe parcursul anului 2016 cu indicarea tematicii, produsele analitice / suport de curs dezvoltat de către ofertant); scurtă descriere a metodologiei de livrare a informației către publicul țintă.
  • Oferta financiară pentru prestarea serviciilor solicitate, conform Anexei A;

 

V. Dosarul de participare

la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:

  • Copia certificatului de înregistrare a companiei (indicați persoana responsabilă de prestarea serviciilor de instruire, cu anexarea CV-ului acesteia), și / sau CV-ul actualizat al candidatului pentru persoană fizică.
  • Oferta tehnică succintă, care va descrie viziunea ofertantului cu privire la realizarea sarcinii.
  • Oferta financiară, cu includerea prețului pentru serviciile de asistență tehnică (per zi). Prețurile vor fi indicate în MDL cu aplicarea TVA la cota 0%. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare.
  • Portofoliul celor mai importante lucrări realizate de ofertant.

 

VI. Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată 

de compania ofertantă / persoana fizică și expediată prin e-mail la olga.gordila@fam.md sau direct la sediul Fundației pentru Dezvoltare, (str. Al. Pușkin 45B, of. 505, MD-2005, mun. Chișinău) până la 13 aprilie 2017.
Persoana de contact:
Olga Gordilă-Bobeico, coordonator de proiect

Tel./fax: (+373 22) 210 198

Email: olga.gordila@fam.md.

 

 

– Pentru a descărca documentul accesați aici.