Proiectul „DigiProf-B”

News

Proiectul „DigiProf-B”

 

Proiectul „DigiProf-B” este un program de formare profesională continuă, destinat cadrelor didactice din învățământul general. Scopul acestui program este dezvoltarea competențelor digitale necesare integrării eficiente a tehnologiilor în procesele educaționale dar și pentru adaptarea profesorilor la cerințele educației secolului XXI.

Proiectul își propune să instruiască 10.000 de cadre didactice, dintre care 4.000 la nivelul A (începător) și 6.000 la nivelul B (intermediar). În cadrul nivelului B fiind constituite 220 de grupe, fiecare cu câte aproximativ 20 de participanți ai programului.

Implementarea programului a fost realizată etapizat:

  • au fost elaborate resursele educaționale pentru nivelul B;
  • au fost organizate instruiri de tip ToT (Training of Trainers), pentru pregătirea a 100 de formatori care vor instrui cadrele didactice beneficiare;
  • a fost realizată pilotarea programului cu un grup de 100 de participanți;
  • materialele de instruire au fost traduse în limba rusă, pentru a asigura acces egal tuturor beneficiarilor;
  • ulterior, a fost inițiată instruirea în masă, destinată cadrelor didactice care au finalizat nivelul A sau au susținut testul de plasament și au fost repartizate la nivelul B.

Acest program este implementat la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de către Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Moldova, cu sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), al Fondului European de Dezvoltare Economică și Socială (ESTDEV) și al Parteneriatului Global pentru Educație (Global Partnership for Education – GPE), în parteneriat cu Universitatea din Tallinn, Estonia.