Proiectul „Viitor Conectat”

News

Proiectul „Viitor Conectat”

Proiectul „Viitor Conectat” este o inițiativă dedicată sprijinirii comunităților rome din Republica Moldova prin educație digitală, orientare profesională și promovarea unui mediu online sigur pentru copii, tineri și familii. Acesta este realizat cu sprijinul programului Building Resilience in the Eastern Neighbourhood II (BREN II) și își propune să ofere șanse reale de dezvoltare personală și profesională pentru persoane care au un acces limitat la educație și oportunități, contribuind la o societate mai incluzivă și mai echitabilă.

Obiectivele și activitățile proiectului:

Pe parcursul lunilor decembrie 2025 – martie 2026, aproximativ 120 de tineri și adulți romi din Otaci, Edineț și Soroca vor participa la activități de alfabetizare digitală, orientare în carieră și dezvoltare a abilităților personale, menite să îi ajute să folosească tehnologia cu mai multă încredere și să își crească șansele de integrare profesională.

În paralel, proiectul acordă o atenție deosebită siguranței online și alfabetizării media. Prin vizite în școli și activități de informare la nivel local, peste 500 de copii și părinți vor învăța cum să navigheze internetul în siguranță, cum să recunoască riscurile din mediul online și cum să își protejeze datele personale.

Proiectul este implementat de Fundația Orange Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, și pune accent pe consolidarea capacităților locale prin colaborarea cu autorități publice, centre de tineret și mediatori comunitari. Abordarea urmărește nu doar transferul de cunoștințe, ci și construirea unui cadru durabil de sprijin pentru comunitățile implicate.

Despre grant și programul BREN II

Proiectul este finanțat prin programul Building Resilience in the Eastern Neighbourhood II (BREN II), care sprijină inițiative ale societății civile ce sporesc securitatea umană pentru femei și grupuri marginalizate din țările vecine estice.

În Moldova, între 2025 și 2027, BREN II prioritizează proiectele care abordează egalitatea de gen, coeziunea socială, incluziunea minorităților și abordările sensibile la conflict, asigurând în același timp accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități și comunitățile vulnerabile.

Proiectul BREN II este implementat de IWPR și sprijinit de Integrated Security Fund (ISF) al Regatului Unit.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului intitulat „Viitor Conectat: Sprijinirea comunităților rome prin Programul Digital Start și promovarea siguranței și încrederii online prin #ForGoodConnections”, finanțat printr-un grant al Institute of War and Peace Reporting (IWPR), cu sprijinul Guvernului Regatului Unit. Opiniile, constatările și concluziile exprimate aici aparțin autorului și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale IWPR sau ale Guvernului Regatului Unit.