Blog

News

Termeni de referință: selectarea unui/ unei consultant/ consultante privind elaborarea planurilor strategice intersectoriale locale unificate de acțiune pentru prevenirea și respectarea drepturilor băieților și fetelor de etnie romă, inclusiv a familiilor lor

 

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu suportul Fundației pentru Copii “Pestalozzi” (Elveţia), implementează faza II a proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru copii romi de vârstă preșcolară și școlară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”. Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2023 – august 2026. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vizează creșterea accesului la educație și reducerea abandonului/absenteismului școlar în rândurile elevilor romi din 12 comunități prin realizarea și promovarea activităților cu program prelungit și extracurricular. În paralel, se urmărește capacitarea reprezentanților administrației publice locale, echipelor multidisciplinare, mediatorilor comunitari, managerilor din învățământul preuniversitar,  angajaților din serviciul de asistență psihopedagogică,  pe subiecte legate de identificarea și incluziunea socio-educațională a fetelor și băieților de etnie romă.

Beneficiarii proiectului sunt copiii romi din grupele pregătitoare, elevii din clasele primare și gimnaziale V-VII.

Aria de implementare a proiectului: or. Rîșcani; s. Mihăileni, r-nul Rîșcani; s. Ochiul Alb și Gribova, r-nul Drochia; mun. Edineț; or. Călărași; comunele Buda (Ursari) și Țîbirica (s. Schinoasa) din r-nul  Călărași;  com. Cărpineni, r-nul Hîncești; s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă; or. Basarabeasca; s. Ciocîlteni, r-nul Orhei.

Obiectivul ToR 

Consolidarea și fortificarea capacităților APL de nivel I și a echipelor multidisciplinare locale (specialist principal în protecția drepturilor copilului, asistent social comunitar, mediator comunitar, cadru didactic, psiholog școlar, medic și polițist) privind implementarea politicilor de protecție a copilului cu accent pe domeniile protecție socială, educație și sănătate, prin elaborarea planurilor strategice intersectoriale locale unificate de acțiune pentru prevenirea și respectarea drepturilor băieților și fetelor de etnie romă, inclusiv a familiilor lor.

Atribuții și responsabilități

Consultantul/ consultanta va: 

  • Analiza cadrul normativ care reglementează asigurarea drepturilor copiilor.
  • Analiza Programul pentru susținerea populației de etnie romă din Republica Moldova pentru anii 2022-2025 (HG 576, din 03.08.2022) pentru a identifica acțiuni comune necesare în procesul de elaborare a planul strategic intersectorial local de acțiuni pentru incluziunea și respectarea drepturilor copiilor și a familiilor lor.
  • Elabora planul strategic intersectorial local pentru susținerea populației de etnie romă, inclusiv a copiilor lor.
  • Facilita aprobarea planurilor strategice intersectoriale locale la nivelul comunităților partenere din proiect.

Cerințe față de candidați:

  • Studii superioare în domeniul asistența socială, psihopedagogie, ori drept;
  • Experiență în domeniul protecției sociale, drepturilor copilului, științe ale educației sau alt domeniu relevant cerințelor actualului ToR; 
  • Expertiză în elaborarea documentelor, instrumentelor în domeniul educațional și social;
  • Cunoașterea specificului colaborării și provocărilor cu care se confruntă comunitățile, reprezentanții APL-urilor, mediatorilor comunitari, și echipele multidisciplinare în procesul de reintegrarea și incluziunea educațională și  socială a copiilor romi;
  • Cunoașterea limbilor română şi rusă obligatoriu;
  • Abilități de utilizare a calculatorului.

Abilități personale:

  • Responsabil/ă, punctual/ă;
  • Abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  • Cunoașterea limbilor română şi rusă obligatoriu;
  • Integritate și abilitate de a gestiona informații confidențiale;

 

Termenul de realizare și condițiile de plată

Pentru realizarea sarcinilor se propune perioada iunie – iulie 2024, iar livrabilele vor fi prezentate până la 26.07 2024. Pentru aceste sarcini sunt prevăzute 15 zile de consultanță.

Procedura de aplicare și procesul de selecție

Persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele informații însoțite de documente în vederea demonstrării gradului / nivelului de calificare al acestora

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați:

  • Scrisoare de intenție care să indice clar motivele pentru care considerați că sunteți candidatul optim în viziunea și abordarea de lucru;
  • CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante sarcinii (max. 3 pagini);
  • Oferta financiară (în lei) cu toate taxele incluse.

Dosarul de Aplicare poate fi completat în limba română sau engleză. Dosarul complet va fi expediat prin e-mail la adresa: liliana.martin@fam.md, cu indicarea A24 consultant/ consultantă social.

Vor fi evaluate doar dosarele complete!!!

NB! Vor fi evaluate doar dosarele complete! La interviu vor fi invitați/te doar persoanele pre-selectate!

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 24 mai 2024.