Blog

News

Selectarea a doi consultanți/te pentru realizarea evaluării necesităților de formare a cadrelor didactice

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul Fundaţiei pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), implementează faza II al proiectul: „Incluziunea educațională și socio-psihologică a copiilor de migranți”. Anii de implementare: ianuarie 2023 decembrie 2025.

Proiectul are drept scop îmbunătățirea mediului școlar pentru oferirea accesului la servicii de calitate educaționale, sociale și psihologice copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare (copii de migranți) și semenilor lor; capacitarea părinților/reprezentanților copiilor în asigurarea sprijinului emoțional, social, educațional și de orientare în carieră a copiilor de migranți; eficientizarea politicilor privind custodia și cooperarea intersectorială drept rezultat drepturile băieților și fetelor de migranți să fie respectate.

Beneficiarii proiectului sunt copiii claselor a VIII-IX, părinții cărora sunt plecați peste hotare din 15 școli partenere proiectului, selectate din 5 raioane.

Recenta cercetare, Skills and Migration Country Fiche Moldova, relatează că în 2020 peste hotarele țării se aflau circa 1.150.000 de moldoveni. Potrivit Strategiei Educației pentru Dezvoltare 2030 (Strategia), principalul motiv pentru care moldovenii părăsesc țara este sărăcia, lipsa oportunităților de angajare, lipsa oportunității de a-și îmbunătăți rapid nivelul de trai, sistemul de securitate și social nesatisfăcător. De asemenea, Strategia precizează că aproximativ 40% din numărul total de migranți care părăsesc țara pe termen lung sunt adulți de 30-44 de ani. Ceea ce înseamnă că peste o treime dintre adolescenți au cel puțin un părinte care lucrează în străinătate. Totodată, Biroul Național de Statistică (BNS) a precizat că 52,5% copii (7-15 ani) rămân fără îngrijire părintească, inclusiv cei ai căror părinți au plecat în străinătate. Astfel, acești copii lăsați acasă au devenit vulnerabili și au nevoie să primească sprijinul necesar pentru dezvoltarea lor educațională, socială și psihologică.

Conform raportului Ghidarea Tinerilor în Carieră realizat de Code For Moldova (ianuarie – martie 2021), în cadrul școlii, elevii nu au parte de activități suficiente pentru dezvoltarea gândirii critice, analitice, inteligenței emoționale și a altor abilități personale care să-i ajute la luarea unei decizii privind viitoarea carieră. Obiectele școlare care conțin module de autocunoaștere și cunoașterea profesiilor sunt depreciate în raport cu obiectele la care sunt necesare examene. Ca rezultat absolvenții claselor IX si XII întâmpină dificultăți în determinarea viitoarei profesii.

Mai mult decât atât, din cauza că părinții nu cunosc realitățile pieței muncii, nu dețin suficientă informație despre cele mai căutate locuri de muncă, există un risc sporit ca tânărul – viitor absolvent să nu se regăsească în specialitatea propusă de părinte. În astfel de situații nu-i rămâne decât să-și schimbe specialitatea sau să continue activitatea fără a-și dezvolta potențialul său profesional.

La această etapă, Fundația pentru dezvoltare anunță concurs de angajare a 2 consultanți/te pentru organizarea Analizei de necesități de formare a a) profesorilor, b) psihologilor școlari și CDS, c) managerilor școlari  din 15 școli partenere proiectului. Scopul evaluării este de a identifica capacitățile și sau lacunele în cunoștințele cadrelor didactice privind oferirea suportului educațional/psihologic de calitate și orientare în carieră băieților și fetelor de migranți din clasele VIII-IX cât și semenilor lor.

Rezultatele acestei evaluări vor sta la baza cursului de formare a profesorilor, psihologilor și CDS-urilor, și a managerilor școlari.

Atribuțiile și responsabilitățile consultantului:

  • Elaborarea Metodologiei pentru realizarea analizei de necesități de formare a profesorilor, psihologilor școlari și CDS-uri și manageri școlari
  • Elaborarea instrumentelor de evaluare a necesităților de formare a profesorilor, psihologilor școlari și CDS-uri și manageri școlari
  • Realizarea analizei de necesități de formare și elaborarea raportului cu constatări și recomandări privind tipul de conținuturi și asistență necesare de a fi incluse în cursurile de formare.

Notă: evaluarea va avea loc în format on-line.

Pentru realizarea sarcinii sunt prevăzute 10 zile per expert.

Cerințe față de candidați:

  • Studii superioare în domeniile pedagogie, psihopedagogie, alte domenii relevante.
  • Experiență în elaborarea instrumentelor de evaluare similare și în organizarea a astfel de exerciții
  • Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă cadrele didactice în procesul de orientare profesională a copiilor în timpul orelor curriculare
  • Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă copii care trăiesc în familii incomplete sau fără un părinte/părinți din cauza aflării acestora peste hotare
  • Cunoașterea limbilor română şi rusă obligatoriu
  • Abilități de utilizare a calculatorului
  • Experiență de lucru cu copiii și instituțiile de învățământ preuniversitare

Pentru participare la concurs, consultanții vor expedia prin email următoarele documente:

  • CV-ul /urile actualizat/e ale 1 sau 2 consultanți cu indicarea experienței relevante poziției (max. 3 pagini);
  • Scrisoarea de motivare (max. 1 pagină A4, accentuați experiența relevantă pe care o dețineți și motivația de a fi angajat(-ă) pentru această sarcină; Indicați în scrisoarea de motivare două persoane de referință (numele persoanei, organizația și datele de contact) de la foști/actuali angajatori, profesori care vă cunosc bine calitățile și competențele profesionale și personale etc.
  • Oferta financiara

 

Dosarul va fi expediat la adresa de email victoria.barbulat@proeducatie.md, cu indicarea în linia de subiect “Evaluare A_8”.

Vor fi evaluate doar dosarele complete. La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate

Termen limită de aplicare: 6 februarie 2023.

Pentru orice informații adiționale ne puteți contacta la tel. 069 99 87 48, persoana de
contact – Victoria Barbulat.