Blog

News

Anunț de selectare a experților pentru instruirea directorilor de grădinițe și școli în baza unui program de instruire dezvoltat privind abordarea multiculturalismului în instituțiile de educație

TERMENI DE REFERINȚĂ:

Selectarea a opt experți/ experte pentru instruirea directorilor de grădinițe și școli în baza unui program de instruire dezvoltat privind abordarea multiculturalismului în instituțiile de educație cu accent pe colaborarea cu părinții romi, incluziunea de gen, educația centrată pe elev (ECC) și competențele culturale în procesul de (re)integrare și incluziune școlară.

 

Context:
Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu suportul Fundaţiei pentru Copii “Pestalozzi” (Elveţia), implementează faza II a proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru copii romi de vârstă preșcolară și școlară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”. Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2023 – august 2026. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vizează creșterea accesului la educație și reducerea abandonului/absenteismului școlar în rândurile elevilor romi din 12 comunități prin realizarea și promovarea activităților cu program prelungit și extracurricular. În paralel, se urmărește capacitarea reprezentanților administrației publice locale, echipelor multidisciplinare, mediatorilor comunitari, managerilor din învățământul preuniversitar, angajaților din serviciul de asistență psihopedagogică, pe subiecte legate de identificarea și incluziunea socio-educațională a fetelor și băieților de etnie romă.
Beneficiarii proiectului sunt copiii romi din grupele pregătitoare, elevii din clasele primare și gimnaziale V-VII.
Aria de implementare a proiectului: or. Rîșcani; s. Mihăileni, r-nul Rîșcani; s. Ochiul Alb și Gribova, r-nul Drochia; mun. Edineț; or. Călărași; comunele Buda (Ursari) și Țîbirica (s. Schinoasa) din r-nul Călărași; com. Cărpineni, r-nul Hîncești; s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă; or. Basarabeasca; s. Ciocîlteni, r-nul Orhei.

Obiectivul ToR:
Instruirea directorilor de grădinițe și școli în baza unui program de instruire dezvoltat privind abordarea multiculturalismului în instituțiile de educație cu accent pe colaborarea cu părinții romi, incluziunea de gen, educația centrată pe elev (ECC) și competențele culturale în procesul de (re)integrare și incluziune școlară.

Atribuții și responsabilități:
Experții/ expertele vor asigura:
– Elaborarea unui program de instruire privind abordarea multiculturalismului în instituțiile de educație, având drept scop păstrarea identității grupului și evitarea discriminării la nivelul comunităților educaționale cu accent pe colaborarea cu părinții romi, incluziunea de gen, educația centrată pe elev (ECC) și competențele culturale în procesul de (re)integrare și incluziune educațională.
– Realizarea a 8 instruiri în perioada octombrie – decembrie 2024 și alte 8 instruiri în perioada august – noiembrie 2025.
– Prezentarea raportului/ rapoartelor în urma seminarelor.

Cerințe față de candidați:
– Studii superioare în științe ale educației, pedagogie, psihopedagogie;
– Experiență în domeniul educației incluzive sau alt domeniu relevant cerințelor actualului ToR;
– Expertiză în elaborarea documentelor strategice și a instrumentelor în domeniul educațional și psihopedagogic cu accent pe incluziunea educațională a minorităților naționale;
– Competențe înalte în dezvoltarea programelor de instruire relevante domeniului educațional.
– Cunoașterea specificului procesului de școlarizare și incluziune educațională a copiilor romi;
– Cunoașterea limbilor română şi rusă obligatoriu;
– Abilități înalte de utilizare a platformelor digitale.

Termenul de realizare și condițiile de plată:
Procesul de respectare a atribuțiilor experților va cuprinde perioada în prima etapă: octombrie – decembrie 2024 și în faza doua: august – noiembrie 2025.
Achitarea se va realiza în 2 etape, în urma executării sesiunilor de instruire și în baza raportului/ rapoartelor prezentate în termen de maxim 5 zile de la data ultimului seminar.

Pentru a participa la concurs experții/ expertele vor expedia prin email următoarele documente:
-Scrisoare de intenție care să indice clar motivele pentru care considerați că sunteți candidatul optim în viziunea și abordarea de lucru;
-CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante sarcinii (max. 3 pagini);
-Oferta financiară (în lei moldovenești) cu toate taxele incluse.

Dosarul complet va fi expediat la adresa de email: liliana.martin@fam.md cu indicarea poziției: instruire_A10

Data limită: pentru depunerea dosarelor candidaților: 27 septembrie 2024.

NB!

Vor fi evaluate doar dosarele complete. La interviu vor fi invitați/te doar persoanele pre-selectate.
Persoana de contact: Liliana Martin, coordonatoare de proiect FAM, tel: 060668800.