Cerere de ofertă: servicii de publicitate online
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” (CNIDE) este în căutarea unei companii care să presteze servicii de publicitate online, și anume de setare a campaniilor de promovare pentru Facebook și Instagram.
Serviciile vor fi prestate în cadrul proiectului „Profesorul – Ambasador Digital”, implementat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova și USAID, Suedia, UK, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Despre noi
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” este o platformă de inovații digitale în educație, care asigură regândirea modului în care noile tehnologii transformă procesul de studii și implementarea acestora în sistem. Aici sunt pregătiți noi generații de tineri cu gândire progresistă, competitivi şi profesioniști, care vor asigura creșterea durabilă a economiei țării. CNIDE este parte a proiectului Clasa Viitorului.
Proiectul Clasa Viitorului este un parteneriat public-privat (PPP) dintre Guvernul Republicii Moldova, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei, UK aid și Fundația Orange Moldova. Partenerii de implementare ai proiectului sunt Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol și Centrul de Informații Universitare. Mai multe informații găsiți pe http://www.clasaviitorului.md.
Serviciile de publicitate online vor includ următoarele sarcini:
Setarea, administrarea și raportarea campaniilor de promovare pentru:
- 25 de video Storytelling realizate
- un eveniment (2-3 Facebook Ad)
Targetul este comunitatea educațională din țară în general, profesorii, în special cei care predau disciplinele STEAM (fizica, informatica, matematica, biologia, chimia, geografia și limba engleză).
Perioada de implementare: ianuarie – martie 2021.
În procesul de lucru, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație “Clasa Viitorului” va pune la dispoziție prestatorului de servicii grafica, video și informații de bază necesare pentru setarea campaniei de promovare. Prestatorul va realiza setarea campaniei și va elabora textele care vor însoți publicitatea sau video promovat, va administra campania și va raporta rezultatele.
Termen de transmitere a ofertei: 22 ianuarie 2021.
Ofertele vor fi transmise la adresa: cotofana.iana@clasaviitorului.md în copie centrul@clasaviitorului.md
Oferta va include:
Portofoliul clienților;
Portofoliul experienței de servicii similare;
Oferta comercială pentru realizarea sarcinilor propuse (Oferta de preţ în lei cu TVA).
N.B. Doar compania selectată va fi contactată.