Concurs de selectare a unui consultant/unei consultante pentru elaborarea instrumentelor de evaluare inițială și finală a copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotarele țării
Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul Fundaţiei pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), implementează Proiectul: „Incluziunea educațională și socio-psihologică a copiilor de migranți”.
Scopul proiectului este îmbunătățirea mediului școlar pentru a oferi servicii educaționale incluzive cu accent pe copii de migranți; fortificarea cooperării intersectoriale și îmbunătățirea mecanismelor de colectare a informației despre copiii de migranți.
Fundația anunță concurs de selectare a unui consultant care va fi responsabil de elaborarea metodologiei și instrumentelor de evaluare psiho-educațională inițială a copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare.
Atribuțiile și responsabilitățile consultantului
- Propunerea unei Metodologii pentru efectuarea evaluării psiho-educaționale și sociale inițiale și finale a copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare
- Elaborarea instrumentelor de evaluare psiho-educațională, incluzând reușita școlară a copilului, abilități cognitive și stilul de învățare, dezvoltarea emoțională și de personalitate, și instrumente de evaluare a incluziunii sociale, comunicare, interese personale și comportament adaptativ.
Pentru mai multe informații citiți termenii de referință
Cerințe față de candidați:
- Studii superioare în domeniile pedagogie, psihopedagogie, alte domenii relevante.
- Experienţă în elaborarea instrumentelor de evaluare similare
- Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă copiii care trăiesc în familii incomplete sau fără un părinte/părinți din cauza aflării acestora peste hotare
- Cunoştinţe în domeniul consilierii pe probleme de familie, terapie comportamentală
- Cunoaşterea limbilor română şi rusă obligatoriu
- Abilități de utilizare a calculatorului
- Experiență de lucru cu copiii și instituțiile de învățământ preuniversitare
Persoanele interesate sunt încurajate să trimită dosarul la adresa electronică victoria.barbulat@proeducatie.md cu indicarea ”Instrumente de evaluare” în linia de subiect. Termenul limită pentru depunerea dosarului: 23 martie 2020 (inclusiv).
Doar persoanele selectate vor fi contactate.