FAM anunță concurs pentru selectarea unui consultant / organizații
Fundația pentru Dezvoltare anunță concurs pentru selectarea unui consultant / organizații în elaborarea Instrumentarului de metode de educație non formală în domeniul orientării și consilierii în carieră pentru tineri
În perioada aprilie – noiembrie 2016, Fundația pentru Dezvoltare implementează proiectul “Dezvoltarea metodelor participative de abilitare socioeconomică a tinerilor” grație suportului financiar oferit de către Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2016.
Scopul poziției: Consultantul / organizația selectată va elabora Instrumentarul de metode de educație non formală pentru tinerii în domeniul orientării și consilierii în carieră.
Context: Metodologiei şi instrumentarul de metode de educație non formală pentru tinerii în domeniul orientării și consilierii în carieră, reprezintă un ghid practic de metode de educație non formală (exerciții, jocuri, etc.) pentru tineri care au drept scop și finalitate dezvoltarea abilităților practice, dar și îmbunătățirea cunoștințelor tinerilor în următoarele domenii: competențe personale, CV, scrisoarea de motivare/ intenție, abilități de comunicare și corespondența, pregătirea pentru interviu și interviul, managementul timpului și lucru în echipă.
În baza Metodologiei şi instrumentarul de metode de educație non formală pentru tinerii în domeniul orientării și consilierii în carieră, va fi dezvoltat un program de instruire pentru 20 de tineri din cel puțin 4 instituții de învățămînt mediu de specialitate și profesional din țară.
Perioada de angajare: septembrie – octombrie 2016 (25 zile)
Responsabilităţile specifice:
– Identificarea și analiza nevoilor tinerilor din instituțiile de învățămînt mediu de specialitate și profesional din țară în domeniul planificării carierei;
– Eleaborarea Instrumentarul de metode de educație non formală pentru tinerii în domeniul orientării și consilierii în carieră, cu accent pe segmentul de tineri încadrați în învățămînt mediu de specialitate și profesional;
– Participare la Dezvoltarea programului / agendei cursului de instruire în aplicabilitatea Instrumentarului pentru un grup de 20 de tineri din cel puțin 4 instituții de învățămînt mediu de specialitate și profesional din țară și colaborarea cu echipa de implementare a proiectului în vederea elaborării metarialelor necesare pentru participanți la cursul de instruire;
– Participarea în calitate de formator, livrarea sesiunilor cursului de instruire pentru un grup 20 de tineri din instituții de învățămînt mediu de specialitate și profesional din țară (cursul va conține și alte tematici, implicarea formatorului în livrarea sesiunilor va fi exlusiv pentru sesiunile relevante sarcinii date).
Criterii de angajare:
- Dispunerea de personal calificat pentru realizarea produselor similare (pentru organizații);
- Experiență de lucru cu tinerii în livrarea programelor de instruire în domenii conexe tematicii date;
- Cunoștințe temeinice și înțelegerea contextului domeniului educațional și de tineret;
- Abilitatea de a scrie într-un mod clar, sistematizat și tehnic în română;
- Abilități avansate de comunicare și de facilitare;
- Experiență de lucru în proiecte multilaterale (educație și tineret), în special cu partenerii locali (instituții de învățămînt);
- Capacitate demonstrată de a lucra în echipă, a respecta termenele limită și de a se adapta la diverse medii.
Candidaţii vor prezenta Dosarul de Aplicare care va conţine următoarele documente:
- Curriculum Vitae actualizat / Profilul organizației;
- Scrisoare de motivare (cu precizarea expertizei, experienței relevante și produselor asemănătoarea realizate de către Dvs. sau de către organizație cu contribuția Dvs.);
- Indicați în scrisoarea de motivare numele, funcția și datele de contact a cel puțin două persoane de referință (foști/actuali angajatori, care vă cunosc bine calitățile și competențele Dvs. etc.) care vor putea oferi recomandări în susținerea candidaturii Dvs.
- Oferta financiară (suma brut per zi în MDL).
Contractantul va elabora oferta financiară în funcție de metodologia propusă și produsul final. Fundația nu va acoperi alte cheltuieli, cum ar fi comunicare sau transport, decât onorariul pentru produsul final.
Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa email: office@fam.md cu indicarea “Anunț selectare consultant / organizație”.
Data limita pentru depunerea dosarelor candidaților: 10 septembrie 2016, ora 18.00
Persoana de contact: Olga Gordila – Bobeico, coordonator proiect, tel: 022 210198, e-mail: olga.gordila@fam.md.
Penteu a descărca documentul accesați aici.