Termne extins – Concurs de selectare a doi experți/două experte pentru organizarea instruirilor managerial din instituțiile partenere în dezvoltarea și aplicarea politicii de protecție a drepturilor copiilor în managementul organizațional
Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), implementează Proiectul “Sprijin social și educațional pentru copiii romi de la treapta preșcolară și primară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”. Perioada de implementare septembrie 2020 – septembrie 2023.
Aria de implementare a proiectului: or. Rîșcani, mun. Edineț, r. Călărași, r. Hîncești(com. Cărpineni), r. Ștefan Vodă(s.Talmaza), or. Basarabeasca.
Scopul principal al proiectului este de a asigura accesul la educație a copiilor aflați în situații vulnerabile, inclusiv a băieților și fetelor de etnie romă și de a promova incluziunea lor socială și educațională. Proiectul va contribui la sporirea cunoștințelor și abilităților părinților romi în susținerea copiilor lor în procesul educațional. Metodologiile elaborate în cadrul proiectului vor spori competențele educatorilor, cadrelor didactice privind integrarea școlară și socială a copiilor romi. Activitățile destinate cadrelor manageriale, vor fortifica cunoștințele privind protecția copiilor romi împotriva diferitor forme de abuz și neglijare.
Fundația anunță concurs de selectare a doi experți/două experte care vor organiza instruirea managerilor din instituțiile educaționale partenere privind dezvoltarea și aplicarea politicii de protecție a copiilor romi în cadrul instituțiilor.
Consultați termenii de referință.
Responsabilitățile experților/telor:
Organizarea instruirilor pentru managerii din instituțiile educaționale partenere.
Trainingurile vor fi organizate în format online.
Cerințe față de candidați/te:
- Studii superioare în domeniile pedagogie, management educațional, juridic, alte domenii relevante;
- Experiență în elaborarea materialelor pentru instruire și facilitarea instruirilor pentru managerii educaționali;
- Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă copii romi privind integrarea socială și educațională;
- Cunoașterea intereselor și provocărilor copiilor din familii rome;
- Cunoașterea limbilor română şi rusă obligatoriu;
- Abilități de utilizare a calculatorului;
Pentru participare la concurs, consultanții vor expedia prin email următoarele documente:
- Scrisoare de motivare;
- CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante sarcinii (max. 3 pagini);
- Oferta financiară cu toate taxele incluse.
Dosarul va fi expediat la adresa de email sabina.baciu-danilov@fam.md
Candidații sunt rugați să indice în 27A.18 „Instruirea managerilor școlari privind politicile de protecție a drepturilor copiilor”
NB! Vor fi evaluate doar dosarele complete!!!
La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate!!!
Termen limită de aplicare: 18 aprilie 2021 (inclusiv).
Pentru orice informații adiționale ne puteți contacta la tel. 069361135, persoana de
contact – Sabina Baciu-Danilov.