Request for Quotation RFQ: Furnizarea echipamentelor Apple destinate premiilor pentru Cybersecurity Spring Hackathon 2025

Request for Quotation RFQ: Furnizarea echipamentelor Apple destinate premiilor pentru Cybersecurity Spring Hackathon 2025

 

Numărul RFQ RFQ Nr. 01/2025-FDRM/MCA(TF2309-11610)
Data emiterii 03 martie 2025
Termen-limită pentru oferte 10 martie 2025, ora 17:00, ora Republicii Moldova

Extins: 24 martie 2025

Metoda de achiziție Achiziție simplificată prin solicitare de oferte
Transmiterea ofertelor În format fizic, sediul Cybercor, UTM (str. Ștefan Cel Mare și Sfînt 169) sau prin e-mail la office@fam.md

1  Context și obiectul achiziției

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova solicită oferte ferme de preț pentru furnizarea echipamentelor enumerate mai jos, în cadrul Proiectului „Moldova Cybersecurity Academy (MCA), Grant Reference #TF2309-11610”, finanțat de către Tides Foundation (Tides), organizație 501(c)(3) ce gestionează Google’s Donor Advised Fund, Statele Unite ale Americii.

Bunurile vor fi oferite în calitate de premii în cadrul evenimentului Cybersecurity Spring Hackathon 2025, desfășurat în colaborare cu Facultatea de Electronică și Telecomunicații (FET), Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), CODWER Academy și Fundația pentru Dezvoltare.

Prezenta solicitare este emisă în cadrul procedurii de achiziție simplificată, aplicabilă achizițiilor cu valoarea estimată mai mare de 100 000 MDL. RFQ-ul se transmite către minimum trei operatori economici și se publică pe www.proeducatie.md și pe alte platforme relevante.

2  Bunurile și specificațiile tehnice obligatorii

Nr. Denumirea produsului Specificații minime obligatorii Cant. U/M
1 Apple iPhone 16 Pro Titanium Produs nou, original, sigilat; capacitate de stocare de minimum 128 GB; fără blocare în rețea; accesorii standard incluse; garanție de minimum 12 luni. 5 buc.
2 Apple Watch Series 10 GPS 46mm Jet Black Aluminium Case Produs nou, original, sigilat; carcasă de aluminiu Jet Black de 46 mm; GPS; curea și accesoriile standard incluse; garanție de minimum 12 luni. 10 buc.

Notă privind specificarea modelului: produsele sunt premii prestabilite pentru eveniment; competiția se desfășoară între furnizori sau distribuitori capabili să livreze aceleași modele, în condiții comerciale competitive.

3  Condiții comerciale solicitate

  • Prețurile vor fi exprimate în MDL, separat fără TVA și cu TVA, și vor include toate costurile aferente livrării.
  • Oferta trebuie să acopere toate produsele și cantitățile solicitate. Nu se acceptă produse utilizate, recondiționate sau cu ambalaj deteriorat.
  • Locul livrării: sediul Fundației, str. Sfatul Țării 7, mun. Chișinău, MD-2012, sau o altă locație din Chișinău comunicată înainte de livrare.
  • Termenul de livrare propus va fi indicat clar de ofertant; se acordă prioritate livrării până la 20 martie 2025.
  • Modalitatea de plată: prin transfer bancar, în baza facturii fiscale și a actului de predare-primire. Ofertantul va indica termenul de plată propus.
  • Valabilitatea ofertei: minimum 30 de zile calendaristice de la termenul-limită de depunere.

4  Instrucțiuni pentru ofertanți

Oferta va fi redactată în limba română sau engleză și va fi transmisă într-un singur e-mail. Documentele vor fi prezentate în format PDF, semnate de persoana autorizată și, dacă este utilizată de ofertant, ștampilate.

  • Subiectul e-mailului: RFQ 01/2025 MCA – Echipamente Apple – [denumirea ofertantului].
  • Termen-limită: 10 martie 2025, ora 17:00, ora Republicii Moldova. Ofertele primite după termen pot fi respinse.
  • Întrebările de clarificare vor fi transmise până la 06 martie 2025 la office@fam.md.
  • Orice clarificare sau modificare a RFQ-ului va fi comunicată în mod egal tuturor ofertanților invitați și va fi publicată prin aceleași canale ca solicitarea inițială.

5  Documentele obligatorii ale ofertei

  • Oferta financiară completată conform Anexei 1, cu prețuri unitare și totale.
  • Copia certificatului sau extrasului de înregistrare al companiei și datele de identificare fiscală, inclusiv codul TVA, dacă este aplicabil.
  • Datele bancare și datele de contact ale persoanei responsabile.
  • Confirmarea că produsele sunt noi, originale și beneficiază de garanția indicată.
  • Termenul de livrare și condițiile de plată propuse.
  • Declarația de eligibilitate și lipsă a conflictului de interese, conform Anexei 2.

6  Criterii și metodă de evaluare

Evaluarea se va desfășura în două etape:

  • Verificarea conformității administrative și tehnice: prezentarea documentelor obligatorii, respectarea specificațiilor, a cantităților, a garanției și a cerințelor de livrare.
  • Evaluarea financiară: dintre ofertele declarate conforme tehnic va fi selectată oferta cu cel mai mic preț total cu TVA.

Fundația poate solicita clarificări, fără a permite modificarea esențială a ofertei sau majorarea prețului după termenul-limită. În cazul unor oferte cu prețuri apropiate, condițiile de livrare, garanție și plată pot fi utilizate drept criterii de departajare.

7  Comunicarea rezultatului și drepturile Fundației

  • Rezultatul procedurii va fi comunicat tuturor ofertanților participanți.
  • Emiterea RFQ-ului nu obligă Fundația să atribuie achiziția și nu creează dreptul ofertantului la rambursarea costurilor de pregătire a ofertei.
  • Fundația poate respinge ofertele neconforme, poate solicita verificarea documentelor și poate anula procedura din motive justificate și documentate.
  • Furnizorul selectat va semna documentele de contractare sau va confirma comanda înainte de livrare.

8  Date de contact

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova | str. Sfatul Țării 7, mun. Chișinău, MD-2012
E-mail: office@fam.md | Tel.: +373 22 210 198

Persoana responsabilă: Ludmila Ivanov, Manager financiar