Termeni de referință pentru selectarea a unui/unei consultant/consultante pentru instruirea cadrelor didactice de sprijin și psihologilor privind oferirea suportului individualizat pentru copiii romi

Termeni de referință pentru selectarea a unui/unei consultant/consultante pentru instruirea cadrelor didactice de sprijin și psihologilor privind oferirea suportului individualizat pentru copiii romi

Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu suportul Fundaţiei pentru Copii “Pestalozzi” (Elveţia), implementează faza II a proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru copii romi de vârstă preșcolară și școlară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”. Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2023 – august 2026. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vizează creșterea accesului la educație și reducerea abandonului/absenteismului școlar în rândurile elevilor romi din 12 comunități prin realizarea și promovarea activităților cu program prelungit și extracurricular. În paralel, se urmărește capacitarea reprezentanților din serviciul de asistență psihopedagogică, managerilor din învățământul preuniversitar, cadrelor didactice, psihologilor, cadrelor didactice de sprijin pe subiecte educaționale. 

Beneficiarii proiectului sunt copiii romi din grupele pregătitoare, elevii din clasele primare și gimnaziale V-VII. iar beneficiarii indirecți sunt cadrele didactice, psihologii, cadrele didactice de sprijin și managerii din instituțiile partenere.

Aria de implementare a proiectului: or. Rîșcani; s. Mihăileni, r-nul Rîșcani; s. Ochiul Alb și Gribova, r-nul Drochia; mun. Edineț; or. Călărași; comunele Buda (Ursari) și Țîbirica (s. Schinoasa) din r-nul  Călărași;  com. Cărpineni, r-nul Hîncești; s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă; or. Basarabeasca; s. Ciocîlteni, r-nul Orhei.

Evaluarea inițială realizată a evidențiat necesitatea organizării activităților de suport/recuperare pentru copiii romi, care din diverse motive au lipsit o perioadă mai lungă de la grădiniță sau care au fost înscriși mai târziu în cadrul grădiniței. Pentru elevii din ciclul primar, experții recomandă necesitatea elaborării și aplicării programului  de activități, care va încuraja progresul individual al fiecărui elev de etnie romă. Se urmărește formarea unei atitudini emoționale pozitive față de activitatea intelectuală prin introducerea etapizată a problemelor didactice sub formă de joc, crearea motivelor de joc ce ar determina atitudinea pozitivă față de activitatea de învățare. La fel, este necesară crearea și respectarea condițiilor psihopedagogice de învățare a elevilor de etnie romă, a unui fond emoțional pozitiv de relații interpersonale, a situațiilor de succes în activitatea de învățare și stimularea permanentă a atitudinilor pozitive către procesul și rezultatul învățării. 

Suportul psihologic și individualizat oferit copiilor romi, cu deficiențe de învățare, va îmbunătăți reușita școlară și va contribui la prevenirea absenteismului și abandonului școlar. 

Fundația anunță un concurs de selectare a unui expert, care să instruiască și să ghideze cadrele didactice de sprijin și psihologii din cadrul instituțiilor educaționale  partenere ale proiectului în oferirea suportului psihologic și individualizat pentru copiii romi cu dificultăți de învățare. Dificultățile de învățare fiind cauzate de lipsa de frecventare a instituțiilor educaționale, lipsa unui loc stabil de trai a familiilor etc.

Responsabilitățile expertului: 

  • Să organizeze 2 training-uri pentru cadrele didactice de sprijin și psihologi din instituțiile educaționale partenere a proiectului pe parcursul a 2 ani de zile.

Scopul atelierelor constă în consolidarea/îmbunătățirea suportului educațional și psihologic, relevant vârstei în timpul orelor curriculare și extra-curriculare, oferit copiilor/elevilor romi din instituțiile partenere.

Conținuturile training-urilor vor fi axate pe:

  • Oferirea suportului psihologic pentru depășirea problemelor de adaptare, îmbunătățirea comunicării cu colegii.
  • Suportul individualizat pentru copii/elevii romi cu deficiențe de învățare, etc. 

Notă: expertul selectat va facilita instruirile în limbile rusă și română. Pentru o instruire sunt prevăzute 2 zile (1 zi pentru pregătire și raportare și 1 zi pentru instruire).

Cerințe față de candidați:

  • Studii superioare în domeniile pedagogie, psihopedagogie, alte domenii relevante;
  • Experiență în elaborarea și implementarea programelor individualizate pentru copii;
  • Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă copiii romi;
  • Cunoașterea limbilor română și rusă obligatoriu;
  • Abilități de utilizare ale calculatorului;
  • Experiență de lucru cu copiii și instituțiile de învățământ preuniversitar.

Pentru participare la concurs, consultanții vor expedia prin email următoarele documente:

  • CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante sarcinii (max. 3 pagini);
  • Scrisoare de motivare care să conțină descrierea succintă a experienței de instruire a acestor categorii de beneficiari și tematicile prevăzute, precum  și motivația de a fi angajat/ă pentru această sarcină;
  • Indicarea a două persoane de referință (numele persoanei, organizația și datele de contact), care pot fi foști/actuali angajatori, profesori, manageri ai instituțiilor de învățământ cu care ați colaborat anterior și vă cunosc bine calitățile și competențele profesionale și personale etc
  • Oferta financiară cu toate taxele incluse pentru o zi de consultanță.

Dosarul complet va fi expediat la adresa de email: sabina.baciu-danilov@fam.md cu titlul:  A5„Instruirea psihologilor și cadrelor didactice de sprijin”

NB! Vor fi evaluate doar dosarele complete! La interviu vor fi invitați/te doar persoanele pre-selectate!

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 12 februarie 2024
Persoana de contact: Sabina Baciu-Danilov, email: sabina.baciu-danilov@fam.md