Doi ani de la deschiderea Centrului „Clasa Viitorului” și Gala premiilor Profesorul Ambasador Digital
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” a marcat doi ani de la deschidere, evenimentul a fost sărbătorit alături de partenerii și beneficiarii Centrului.
În ultimii doi ani peste 1300 de profesori au fost instruiți la Centrul Clasa Viitorului în utilizarea echipamentelor digitale în timpul orelor, pentru a le face mai interesante și mai atractive. Iar în ultimul an, am reușit să desfășurăm cel mai amplu Program de Alfabetizare și Dezvoltare a Abilităților Digitale pentru cadrele didactice care a cuprins peste 20.000 de profesori.
Grație parteneriatului strategic cu gigantul Google, am reușit să conectăm peste 21.000 de profesori la Suita de instrumente Google pentru Educație.
Tehnologiile și inovațiile digitale sunt inima proiectului Clasa Viitorului. Iar Centrul este locul unde profesorii și viitorii profesorii învață altfel și experimentează scenarii de predare-învățare inovative cu utilizarea celor 37 de tehnologii.
În cadrul evenimentului a avut loc și Gala premiilor Profesorul Ambasador Digital, unde au fost înmânate premiile celor 25 de profesori câștigători ai concursului desfășurat de Centrul Clasa Viitorului.
Amintim că, Concursul „Profesorul – Ambasador Digital” este parte a proiectului cu același nume, implementat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova și USAID, Suedia, UK, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.