Selectarea unui consultant pentru realizarea instruirilor pentru membrii echipelor multidisciplinare din localitățile partenere proiectului
Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul financiar al Fundației pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), implementează faza II a proiectul: „Incluziunea educațională și socio-psihologică a copiilor de migranți”. Anii de implementare: ianuarie 2023 decembrie 2025.
Proiectul are drept scop îmbunătățirea mediului școlar pentru oferirea accesului la servicii de calitate educaționale, sociale și psihologice copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare (copii de migranți) și semenilor lor; capacitarea părinților/reprezentanților copiilor în asigurarea sprijinului emoțional, social, educațional și de orientare în carieră a copiilor de migranți; eficientizarea politicilor privind instituirea custodiei și cooperarea intersectorială – drept rezultat drepturile băieților și fetelor de migranți să fie respectate.
Beneficiarii proiectului sunt copiii claselor a VIII-IX, părinții cărora sunt plecați peste hotare din 15 școli partenere proiectului, selectate din 5 raioane.
Recenta cercetare, Skills and Migration Country Fiche Moldova, relatează că în 2020 peste hotarele țării se aflau circa 1.150.000 de moldoveni. Strategia de Dezvoltare ”Educația 2030” (Strategia), precizează că aproximativ 40% din numărul total de migranți care părăsesc țara pe termen lung sunt adulți de 30-44 de ani. Ceea ce înseamnă că peste o treime dintre adolescenți au cel puțin un părinte care lucrează în străinătate. Totodată, Biroul Național de Statistică (BNS) a precizat că 52,5% copii (7-15 ani) rămân fără îngrijire părintească, inclusiv cei ai căror părinți au plecat în străinătate. Astfel, acești copii lăsați acasă au devenit vulnerabili și au nevoie să primească sprijinul necesar pentru dezvoltarea lor educațională, socială și psihologică.
Strategia Națională de Dezvoltare ”Moldova – 2030” califică situația copiilor de migranți ca problemă națională. Cu toate acestea, acești copii nu sunt considerați ca fiind din grupul vulnerabil și Planurile de Acțiune ale Guvernului nu prevăd intervenții targhetate pentru a asigura incluziunea educațională, psihologică și socială a acestei categorii de copii.
S-a observat că odată cu maturizarea copiilor lipsiți de îngrijire părintească, pentru o perioadă îndelungată, crește vulnerabilitatea lor în fața problemelor juvenile, precum delincvența, abandonul şcolar, abuzul de substanțe etc. Mai mult ca atât, persoanele în grija cărora au rămas copii de migranți, resimt tot mai mult necesitatea suportului psihologic, social, educațional și juridic.
Conform analizei realizate în cadrul proiectului, privind necesitățile autorităților publice locale și altor centre comunitare privind capacitatea acestora de a coopera pentru a oferi suport juridic, social și psihologic persoanelor în grija cărora au rămas copiii părinții cărora sunt plecați peste hotare, a arătat că: specialiștii din APL-uri și serviciile subordonate nu poseda competențe suficiente de a aplica mecanismul de colaborare intersectorială atât la capitolul prevenirea încălcărilor drepturilor copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare cât și la capitolul soluționării/monitorizării (managementului de caz) cazurilor de încălcare a drepturilor copiilor de migranți.
Fundația pentru dezvoltare anunță concurs de selectare a unui/unei expert/e care va realiza 2 instruiri pentru membrii echipelor multidisciplinare în vederea îmbunătățirii competențelor privind aplicarea mecanismului de colaborarea intersectorială în prevenirea, identificarea, monitorizarea și soluționarea cazurilor de încălcare a drepturilor copiilor părinții cărora sunt plecați peste hotare.
Responsabilitățile experților:
- Analizarea conținuturilor instruirilor precedente (faza 1)
- Elaborarea conținuturilor și facilitarea a 2 instruiri (câte 1 per an) pentru membrii echipelor multidisciplinare din localitățile partenere proiectului, cu prezență fizică.
- Facilitarea sesiunilor de mentorat în cadrul cărora va ajuta echipele sa-și dezvolte documentele operaționale (în cazul în care ele nu există) sau va ghida echipele actualizeze / îmbunătățească aceste documente
- Elaborarea agendei, chestionarelor post-instruire, raportului după fiecare instruire.
- Elaborarea raportului după sesiunile de mentorat
Notă: pentru facilitarea a 2 instruiri sunt planificate – 6 zile. Instruirile vor avea loc față-în față
Pentru facilitarea a 2 runde de mentorat sunt planificate – 12 zile. Mentoratele vor avea loc online.
Cerințe față de candidați:
- Studii superioare în domeniile juridic, pedagogic, social și sau drepturilor copiilor sau alte domenii relevante;
- Experiență în elaborare de metodologii și alte instrumente de colaborare în domeniile social, juridic sau educațional sau pentru echipele multidisciplinare;
- Experiență în realizarea activităților de instruire;
- Cunoștințe vaste în domeniul protecției copilului, reprezentanței legale a acestuia,
- Cunoașterea specificului colaborării și provocărilor cu care se confruntă echipele multidisciplinare și reprezentanții APL-urilor.
Pentru participare la concurs, consultanții vor expedia prin email următoarele documente:
- CV-l actualizat incluzând date privind experiența relevantă în furnizarea serviciilor similare; (max. 3 pagini)
- Scrisoarea de motivare (max. 1 pagină A4, accentuați experiența relevantă pe care o dețineți și motivația de a fi angajat(-ă) pentru această sarcină; Indicați în scrisoarea de motivare două persoane de referință (numele persoanei, organizația și datele de contact) de la foști/actuali angajatori, profesori care vă cunosc bine calitățile și competențele profesionale și personale etc.
- Oferta financiara pentru 1 zi de consultanță
Dosarul va fi expediat la adresa de email victoria.barbulat@fam.md, cu indicarea în linia de subiect ”A_24”.
Termen limită de aplicare: 22 martie 2023.
Pentru orice informații adiționale ne puteți contacta la tel. 069 99 87 48, persoana de
contact – Victoria Barbulat.