Lansarea chatbot-ului pentru adolescenți ‘‘Nomoregringe.powerbank‘‘

Project Info

Project Description

Chișinău, 21 iunie, 2023 – Un instructor digital, creat cu scopul de a impulsiona gândirea incluzivă, va ajuta adolescenții și adolescentele din Moldova să-și îmbunătățească cunoștințele despre egalitatea de gen, să regândească stereotipurile de gen și să evite agresiunea și discriminarea în viața de zi cu zi și în comunicarea lor.

 

Chatbot-ul de pe Telegram denumit ‘‘nomoregringe.powerbank‘‘, îi motivează pe adolescenți/-te să îmbrățișeze toleranța. Prin intermediul a 21 de provocări zilnice, manualul digital își va învăța utilizatorii să prevină hărțuirea, discriminarea și alte atitudini, comportamente violente și dăunătoare.

 

Chatbot-ul ‘‘Nomoregringe.powerbank‘‘ va expedia utilizatorilor 4 notificări zilnice, simple și distractive: 1 mesaj, 1 mic joc, 1 videoclip și 1 GIF de mulțumire pentru a recompensa eforturile. Disponibil 24/7, instrumentul educațional interactiv, sub forma unui joc, a fost elaborat în 6 limbi – armeană, ucraineană, azeră, engleză, georgiană și română.

 

Ideea originală a instructorului digital pentru incluziunea și eliminarea prejudecăților de gen a fost inițiată de ONG-ul ucrainean Pislyazavtra ca răspuns la 85% dintre solicitările adolescenților ucraineni de a dezvolta o mentalitate și un comportament incluziv prin explicații complexe, jocuri, chestionare și videoclipuri, la școală și acasă.

 

Solicitarea acestui instrument a fost identificată în august 2022 în timpul unui sondaj cu 1.059 de adolescenți/-te din 25 de orașe din Ucraina, de către ONG-ul Pislyazavtra. Sondajul a fost realizat în cadrul campaniei #nomoregringe, creată în cadrul proiectului ,,UE pentru egalitatea de gen: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. În Moldova, instrumentul a fost lansat în colaborare cu Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova.

 

Mai mult, 40% dintre adolescenții chestionați au declarat că simt dorința și pasiunea de a începe să acționeze ca promotori/activiști locali pentru eliminarea prejudecăților de gen.

 

,,Promovarea toleranței este o valoare esențială care impulsionează înțelegerea, acceptarea și respectul pentru diverse persoane și grupuri. Toleranța implică recunoașterea și aprecierea diversității în societate și prețuirea valorii și demnității inerente fiecărei ființe umane. Îmbrățișând toleranța, promovăm o cultură a incluziunii și empatiei care poate să contribui la schimbări sociale pozitive, armonie și cooperare”, a menționat Gabriela Ojog, Director Executiv, Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova.

 

,,Fiecare dintre noi poate avea un rol și produce impact în combaterea stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen. În acest sens educația are un rol major, contribuind la combaterea stereotipurilor prin schimbare de atitudini și comportamente dăunătoare, cum ar fi discriminarea în bază de gen, hărțuirea, bullying-ul, ș.a. Ne bucurăm că tinerii și tinerele de astăzi au oportunități de învățare creative și interactive, cum este acest instrument și îi încurajăm să îl folosească și să îl împărtășească cu prietenii/-ele și colegii/-ele lor”, a subliniat Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova.

 

,,Intervențiile care ajută la identificarea și depășirea stereotipurilor de gen și formarea atitudinilor și comportamentelor bazate pe egalitate de gen sunt foarte importante în activitățile cu tinerii. Nu există un model unic pentru intervenții de eliminare a stereotipurilor, mai degrabă e nevoie de a ajunge la grupurile țintă prin sursele accesibile lor. Sunt sigură că acest instrument va contribui pe termen lung la formarea comportamentelor pozitive și eliminarea violenței cauzate de stereotipuri de gen”, a afirmat Nigina Abaszade, reprezentantă UNFPA Moldova.

 

Puteți descărca instrumentul educațional accesând linkul: https://t.me/NoMoreGringe_md_bot

 

*nomoregringe – un neologism derivat din cuvântul „Cringe”, utilizat de adolescenți, care este un sentiment de jenă și rușine, precum și litera „G” din expresia engleză „gen”. Gringe este rușinea și jena pe care cineva o simte atunci când sunt exprimate stereotipuri de gen.

 

Proiectul este implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul elaborat este responsabilitatea exclusivă a ONG-ului Pisliazavtra și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene, UN Women sau UNFPA.

 

Informații de contact: office@fam.md , +22 210 198, Fundația pentru Dezvoltare din RM